„Dacă mori, vine altul” – șofer de TIR român din provincia Huelva, pe timp de pandemie

Loading...

Valentin Cucuiet lucrează de trei ani ca șofer de TIR în provincia Huelva și transportă căpșuni din câmpuri la depozite. E unul dintre puținii angajați din Spania care continuă să muncească în timp ce restul țării s-a izolat acasă din cauza pandemiei.

Valentin la volanul camionului
Valentin la volanul camionului

Valentin la volanul camionului

L-am cunoscut pe Valentin în februarie, când am fost la Huelva să documentăm despre românii care lucrează la căpșuni. Am petrecut o lună printre ei, fără să știm atunci că lumea va încremeni și viața tuturor se va schimba în scurt timp. Familia lui Valentin – iubita lui, Florentina, care lucrează într-un supermarket, și mama ei, Elena, care îngrijește bătrâni – continuă să muncească și în prezent, deși în Spania e stare de urgență de pe 15 martie.

Prețul căpșunilor a fost tăiat de pandemie

Valentin Incarca paletii cu capsuni
Valentin Incarca paletii cu capsuni

Valentin Incarca paletii cu capsuni

Firma pentru care lucrează Valentin transportă căpșuni în mai multe țări din Europa și, de când numărul cazurilor de coronavirus din Spania a crescut, comenzile de fructe au scăzut cu 40-50%, iar prețul căpșunilor cumpărate de la producător a scăzut de la doi euro la 50-60 de cenți kilogramul. Jumătate dintre colegii lui spanioli au fost dați afară săptămâna trecută, așa că acum acoperă două zone: Lepe și Palos de la Frontera

Patronii spanioli din Huelva nu mai culeg căpșunile decât atunci când au comenzi, așa că muncitorii, în mare parte români, lucrează doar câteva zile pe săptămână. Asta înseamnă că veniturile lor se înjumătățesc, pentru că sunt plătiți la ziua de lucru.

TIR încărcat cu căpșuni pornește într-o cursă internațională
TIR încărcat cu căpșuni pornește într-o cursă internațională

TIR încărcat cu căpșuni pornește într-o cursă internațională

Valentin intră în contact cu zeci de oameni în fiecare zi atunci când încarcă paleții cu căpșuni. Angajații depozitelor îl ajută să asigure paleții în remorcă cu chingi și bare de sprijin și stau la mică distanță unii de alții. A primit două-trei măști de la firmă, iar Valentin folosește una pe săptămână, pe care o spală în fiecare seară, când ajunge acasă.

Unul dintre colegii lui, care făcea curse în Italia, a fost infectat cu coronavirus, însă Valentin nu se teme că s-ar putea îmbolnăvi. „Dacă nu l-am luat până acum, n-o să-l iau nici de acum încolo”, spune el.

„Spaniolii nu vor câmpul, ei vor direct directori”

Valentin Cucuiet a venit în Spania în 2007, după ce a împlinit 18 ani și a terminat școala profesională din Mediaș, unde era elev. Mama și fratele lui mai mare veniseră de un an în provincia Huelva din Comunitatea Autonomă Andaluzia, ca să lucreze la căpșuni.

TIR
TIR

TIR

N-au venit cu gândul să se stabilească în Spania, deși mama lui Valentin muncește și astăzi, 14 ani mai târziu, într-o fermă de căpșuni din Moguer. Nici Vali n-ar fi vrut să rămână la Huelva, însă într-o lună în care a făcut ore suplimentare a câștigat peste 1.000 de euro, o sumă importantă pentru un tânăr obișnuit cu lipsurile din România. Mama lui, care a lucrat în Mediaș la o fabrică de prize și întrerupătoare, și-a crescut singură cei doi copii, de când Valentin avea trei luni, iar fratele lui, patru ani.

Însurat cu serviciul lui

Valentin începe serviciul la două după-amiaza și nu știe niciodată când termină – de multe ori se întoarce acasă la miezul nopții. “E ca și cum aș fi însurat cu ăștia”, spune el. Deși afară sunt peste 20 de grade, e îmbrăcat în geacă, pentru că în remorcă sunt patru-cinci grade, iar el petrece mai mult timp încărcând și aranjând paleții decât conducând.

 Valentin mănâncă prânzul pe fugă, în timp ce conduce TIR-ul
Valentin mănâncă prânzul pe fugă, în timp ce conduce TIR-ul

Valentin mănâncă prânzul pe fugă, în timp ce conduce TIR-ul

Duminica, în Spania, totul e închis și singurii care lucrează sunt muncitorii la căpșuni și chinezii care au magazinele deschise. Valentin mă învață să cobor din TIR pe scara abruptă fără să alunec: “Să ții minte, întotdeauna cu fața la scară”. Astăzi mergem în câmpurile și depozitele din Palos de la Frontera, unde mulți dintre angajați sunt români. O parte vorbesc între ei în spaniolă, pentru că e limba care le vine la îndemână, mai ales tinerilor care au crescut aici.

Șeful de trafic, care îl ghidează pe Valentin prin telefon și îi spune la ce depozit să meargă, este tot român. La firmă lucrează trei șefi de trafic, dintre care doi sunt români, iar unul, ucrainean. 

De la începutul anilor 2000, românii lucrează sub foliile de plastic prin care trec ploaia, vântul și soarele. Câteva mii s-au stabilit aici (15.407 români trăiau în provincia Huleva la 1 ianuarie 2019, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania), iar alte mii sunt muncitori sezonieri și vin doar în timpul campaniei de cules, care ține din februarie până în iunie. 

Românii de aici se împart în două categorii: cei care muncesc la câmp de când au venit și cei care au reușit “să scape”, adică să-și găsească altceva de lucru, așa cum a făcut Valentin. “Ăsta e ultimul an (în care culeg căpșuni)”, ne-au spus mulți dintre cei pe care i-am întâlnit în Palos de la Frontera și Moguer, două localități în care trăiesc comunități mari de români.

Valentin cu camionul
Valentin cu camionul

Valentin cu camionul

“Toată lumea zice așa”, spune Valentin. “Dar dacă nu găsești altceva de muncă decât domeniul ăsta… Nu faci munca din plăcere, o faci că n-ai altceva”. Majoritatea celor care culeg căpșuni în provincia Huelva sunt români, bulgari și africani. “Spaniolii nu vor câmpul, ei vor direct directori”, spune el.

“Mă bucur c-am scăpat de căpșuni, dar mi-e milă de alții”

Să lucrezi la căpșuni înseamnă să stai ore întregi aplecat, să înduri frigul și umezeala, să taci atunci când “encargado”, șeful de echipă, strigă la tine, să ridici lăzile grele, să faci ore suplimentare, să porți bluze cu mânecă lungă atunci când în solare sunt 50 de grade, pentru că altfel soarele ți-ar arde pielea, să muncești “în regim agricol”, fără un contract care să-ți ofere siguranța că și mâine o să ai de lucru.

Valentin a muncit 11 ani la căpșuni, până când a făcut școala de șoferi de TIR și s-a angajat la o companie de transport. “Normal c-am vrut să scap. A plouat și patronul nu m-a lăsat să mă duc să mă schimb. Am muncit o zi întreagă pe ploaie, ud tot. Dacă pățești ceva, zice că n-are nimica, vine altul ca tine. «Si mueres, viene otro» (Dacă mori, vine altul), așa mi-a zis”.

Nici românii care ajung șefi de echipă nu se poartă mai frumos cu muncitorii, spune Valentin. “Românul care s-a ajuns șef a uitat de unde a pornit”. A întâlnit și “encargados” amabili, care nu strigă la oameni și îi lasă să se îndrepte de spate când îi doare, dar majoritatea acestora erau spanioli.

Valentin crede că muncitorii români sunt de vină că acceptă abuzurile. Dacă echipa ar fi unită, dacă nici unul n-ar vrea să muncească pe ploaie sau să facă ore suplimentare neplătit, atunci patronul sau “encargado” n-ar avea ce să le facă.

Valentin pregatiri de cursa
Valentin pregatiri de cursa

Valentin pregatiri de cursa

“Mă bucur c-am scăpat de căpșuni, dar mi-e milă de alții. Eu mă duc în multe câmpuri și îi văd cum își bat joc de ei”

Vali câștiga la căpșuni între 800 și 1.000 de euro pe lună, în funcție de câte zile muncea și câte ore suplimentare făcea. O zi de lucru în regim agricol, care în Spania e reglementată la șase ore și jumătate, e plătită cu 38-40 de euro, iar ora suplimentară, cu 7-8 euro. Din iunie până în septembrie, de când se termină campania de cules și până începe plantatul, nu se găsește de lucru. Acum are contract de muncă pe perioadă nedeterminată și câștigă 1.800 de euro pe lună ca șofer de TIR, iar dacă face drumuri internaționale, poate să depășească 3.000.

Casa In rate

De când trăiește în Spania, Valentin a venit o singură dată în România, în 2008, dar, cu toate astea, spune că “s-ar întoarce mâine în țară”. “Eu stau aicea ca să stau, dar vreau mai mult în România decât aici. Am pierdut ani, am pierdut amintiri cu prietenii, am pierdut mult”. Nu știe dacă și-ar găsi de lucru și dacă s-ar mai adapta într-o țară din care a plecat cu 13 ani în urmă. “Deocamdată nu e momentul, dar dacă aș avea același nivel de trai, m-aș întoarce în România”.

La începutul acestui an, Valentin și iubita lui, Florentina Sima, și-au cumpărat un apartament în rate în Palos de la Frontera, în cartierul Los Príncipes, la marginea orașului. Aici întâlnești mulți români, nigerieni și marocani, ai două magazine românești în apropiere și poți auzi manele dintr-un magazin de electronice. 

Valentin și Florentina, în apartamentul lor din Palos de la Frontera
Valentin și Florentina, în apartamentul lor din Palos de la Frontera

Valentin și Florentina, în apartamentul lor din Palos de la Frontera

Loading...
  • 670.186 români locuiau în Spania la 1 ianuarie 2019, potrivit Institutului Național de Statistică spaniol, a doua cea mai mare comunitate de imigranți, după marocani.
  • De la începutul anilor 2000, românii lucrează sub foliile de plastic prin care trec ploaia, vântul și soarele.
  • Câteva mii s-au stabilit aici (15.407 români trăiau în provincia Huleva la 1 ianuarie 2019, potrivit Institutului Național de Statistică din Spania), iar alte mii sunt muncitori sezonieri și vin doar în timpul campaniei de cules, care ține din februarie până în iunie. 

Sursa:libertatea.ro