Şofer român de TIR, amendă şi dosar după ce a furat curent într-o parcare din Germania

Loading...

Un şofer român de TIR, în vârstă de 39 de ani, a fost amendat şi va fi cercetat penal, după ce a fost prins în timp ce fura curent de la un stâlp de iluminat public, în Germania.

Totul s-a întâmplat, duminică dimineaţă, într-o parcare din zona comercială a oraşului Nohra (statul Thuringia din Germania).

În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 03.00, poliţiştii din Nohra au făcut un control într-o parcare de TIR-uri din zona comercială, iar un TIR le-a atras atenţia.

Astfel, poliţiştii au descoperit un cablu electric care pornea de la un stâlp de iluminat public şi ajungea la bateriile camionului, cu ajutorul unui transformator, notează presseportal.de.

Poliţiştii l-au trezit din somn pe şofer, un român în vârstă de 39 de ani şi au descoperit că acesta fura curent de la stâlpul de iluminat public pentru a încărca bateriile camionului.

Luat la întrebări, românul a declarat că s-a conectat la stâlpul de iluminat pentru a se putea uita la televizor, în timp ce motorul era oprit.

Loading...

Şoferul român a fost amendat şi dus la Poliţie pentru audieri, fiind cercetat penal pentru furt de curent.